„Cafeaua este neagră" este o propoziție absolut corectă și profund documentată. E un lucru banal, bine știut de sute de ani: fiind neagră, cafeaua nu are cum să fie, prin natura ei, o băutură transparentă. Lumina este incapabilă să treacă dincolo de ea. Niciodată nu știi ce este „dincolo" - certitudinea o obții doar după ce ai sorbit ultima picătură. Motiv pentru care cafeaua este acea băutură plină de pretexte nerostite și atent învăluită într-o aură mereu misterioasă.

Cafeaua nu prea lasă loc de certitudini; în lumea cafelei intri pe un teren unde trebuie să mergi în vârful picioarelor, mai mult pe ghicite. Creează o atmosferă pe care o găsești rar în cazul altor băuturi.

De exemplu, atunci când spui „hai la o bere", exact asta urmează să se întâmple. Mergi cu partenerul de băutură și beți până vă ridică ospătarul capul de pe masă pentru a vă chema taxiul de dimineață. Nu e niciun mister aici, iar singurul lucru spectaculos se întâmplă, eventual, a doua zi dimineața când, dacă te doare capul, tot la cafea apelezi.

În schimb, când spui „hai la o cafea", lucrurile se schimbă. Mai ales că ceea ce urmează să se întâmple are foarte puțină legătură cu simplul băut al unei cești de cafea. Bei o cafea, dar nu știi ce e dincolo de ea. Poți doar bănui. Ca să fii sigur, ai însă nevoie de pretextul de a „ieși la o cafea". Și de cafeaua fierbinte de a doua zi dimineață. Pe care cel mai bine o savurezi în tăcere, încercând să ignori mașinile de pâine și oamenii triști din stația de tramvai, pe care îi numeri în joacă de la fereastra bucătăriei. Sunt oameni grăbiți. Și triști pentru că beau cafea rece, la termos.

Mihnea Lazăr - Pasiunea.Eu